In urma cu cativa ani, facand curat in podul casei mele de la tara, am gasit un teanc de scrisori invelit intr-o hartie de ziar ingalbenita de vreme. Sunt scrisorile pe care bunicii mei si le trimteau unul altuia in timpul in care bunicul meu era pe front. Prin intermediul acelor randuri asternute pe hartie, am descoperit lumea de atunci, gandurile si trairile lor, afectiunea pe care si-o purtau.
In timp ce le citeam, mi-am dat seama de un lucru trist : acum nu se mai poarta scrisorile.
Copiii nu mai scriu parintilor lor, prietenii nu mai asteapta scrisori unii de la ceilalti, iar indragostitii nu stiu cum arata plicul unei scrisori de dragoste. In ziua de azi, plicurile aduc, de cele mai multe ori, facturi sau notificari de la banci.
De ce nu se mai trimit scrisori ?
Poate pentru ca traim intr-un ritm infernal care nu ne mai permite sa ne asternem pe hartie gandurile si ne e mult mai la indemana comunicarea instantanee prin internet sau prin telefonul mobil. Peste tot auzim ca este secolul vitezei, era tehnologiilor avansate si scrisorile nu mai pot tine pasul cu rapiditatea acestor vremuri. Pana si oamenii mai in varsta de la tara folosesc telefonul mobil pentru a vorbi cu rudele, desi nu stiu decat sa apese pe verde pentru a raspunde. 🙂
Dincolo de comoditate sau economie de timp, exista si o cauza mult mai profunda. Ea tine de lipsa de comunicare dintre oameni, de golul sufletesc care parca e din ce in ce mai prezent in randul generatiei de azi.
Spre deosebire de comunicarea prin internet sau telefonul mobil, scrierea unei scrisori te implica altfel, te apropie mai mult de destinatar fie si prin faptul ca stii ca va atinge si el aceeasi hartie, prin faptul ca asteptarea raspunsului presupune o prezenta sufleteasca din partea celuilalt.
Ma intreb cati adolescenti din ziua de azi au scris macar o singura scrisoare. Li se pare pierdere de vreme sau considera ca un sentiment asternut pe hartie poate compromite la un moment dat.
Un lucru e clar, scrisul de mana a devenit un fenomen pe cale de disparitie.
Regina Buburuza 
Pingback: 1952. Muncitorii trimit scrisori de mulțumire Guvernului
Mai am si eu unii prieteni care nu folosesc internetul si cu care ne scriem.Chiar azi am de pregatit o scrisoare 🙂
ApreciazăApreciază
Frumos.
ApreciazăApreciază
Cred ca am putea salva conceptul de scrisoare tocmai noi cei care suntem nostalgici. Putem urma exemplul lu` moraritzamel 🙂 cred ca oricine primeste o scrisoare se bucura. N-ar trebui sa le lasam sa se piarda, sunt parti din noi… poate oamenii se tem sa mai trimita parti din ei in , poate suntem cam sceptici.. cam insensibili? Good post!
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru comentariu !
ApreciazăApreciază
Trist, dar adevarat. Zilele trecute am fost pana la Posta sa trimit niste documente unui prieten de-al tatalui meu, si m-am gandit la acelasi lucru. Recunosc ca aparitia internetului si a e-mailului ne ajuta foarte mult, insa sa trimiti o scrisoare cuiva este un lucru atat de personal, si ar trebui sa facem asta mai des. Cand eram mica, eram mare fana Sailor Moon (:)) ) si corespondam cu fani din toata tara. Am si acum acasa, ascunse printr-o cutie, toate scrisorile de atunci. Ce amintiri frumoase, nu stiu de ce am renuntat sa mai trimitem scrisori. Sa asterni cateva cuvinte pe o hartie si sa i le trimiti cuiva drag, imaginandu-ti reactia pe care o are atunci cand le citeste, este un lucru atat de frumos.:)
ApreciazăApreciază
Articolul tău despre trimiterea scrisorilor este o voce a realismului crud, în care trăim cu toţi astăzi. Oamenii nu îşi mai transmit scrisori unul altuia întrucât au uitat magia poveştilor de altădată. Trăim într-o lume în care nici măcar circuitele morţii nu ne mai ating, nu se mai simt. Felicitări, Regina Buburuza! :))
ApreciazăApreciază
Multumesc ! 🙂
ApreciazăApreciază
OOOO, ai mare dreptate. Cand eram in generala aveam pen friends peste tot prin lume. Povesteam fel de fel de lucruri cu adolescenti si era tare frumos sentimentul cand primeam scrisorile lor. Acum pe langa faptul ca nu se mai scrisori, parca tinerii sunt foarte paranoici si nu intleg deloc conceptul. Pacat….
ApreciazăApreciază
Asa este, din pacate .
ApreciazăApreciază
Am si eu o scrisoare pe care mi-a scris-o iubitul cât timp am stat departe unul de celalalt. Cred ca e cea mai de pret amintire pe care o am de la el 🙂
ApreciazăApreciază
Frumos 🙂
ApreciazăApreciază
Cu vreo doi ani in urma, m-am pomenit gandidu-ma mult la acest subiect. De atunci, macar la sarbatori, incerc sa trimit felicitari si scrisori scrise de mana, prietenilor, familiarilor si fostilor profesori. Unii mi-au urmat exemplul. E o placere nespus de mare sa deschizi cutia postala(cea adevarata nu cea de email) si sa gasesti o felicitare,scrisa de mana, venita de la mii de km.
ApreciazăApreciază
Ai dreptate . Si eu incerc sa pastrez acest obicei macar de Sarbatori.
ApreciazăApreciază
Dulce nostalgie a unor vremuri când stăteam în poartă și așteptam poștașul să vedem dacă n-am primit vreo scrisoare. Și eram tineri, și eram emoționați, și ne plăcea să scriem cu tocul pe hârtia albă.
ApreciazăApreciază
Asa este 🙂
ApreciazăApreciază
Acum avem e-mail. Ce trece timpul,cine stie ce va mai fi in viitor.Ce vremuri frumoase.Imi aduc aminte cu nostalgie de ele.
ApreciazăApreciază
Si eu.
ApreciazăApreciază
Ba se mai trimit scrisori!Facturile nu vin in plicuri albe? Nu stresari vazandu-i coltul alb? Numai sa nu fie de la vreo banca! :))
Se mai trimit scrisori…zilele trecute am primit un plic cu o ilustrata in el, din Anglia!
ApreciazăApreciază
🙂 Esti o norocoasa inseamna. Eu nu am mai primit o scrisoare de cativa ani.
ApreciazăApreciază
Foarte frumos spus!
Şi eu am găsit scrisorile tatălui meu, pe care i le trimitea mamei pe când era în armată şi chiar m-a cuprins un sentiment de nostalgie.
Dar oricât de frumos ar fi scrierea unei scrisori, evoluăm şi nu ne putem aştepta să rămânem pe veci legaţi de trecut. Trebuie să recunoaştem că este mult mai uşor de folosit şi e şi mult mai rapid telefonul…
Dar oricum, e frumos să ne amintim de trecut şi să vedem ce mult ne-am schimbat…
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru comentariu.
ApreciazăApreciază
cand vedeam de la distanta o hartie alba in cutia postala, era sigur o scrisoare pentru mine si imi sarea inima 2 metri la stanga, alti doi la dreapta! pe vremea aia nu existau facturi! 🙂
ApreciazăApreciază
E valabil si pentru mine 🙂
ApreciazăApreciază